Prima data cand am scris despre aceasta intrebare, folosita atat de des in interviurile de angajare, am facut-o pentru ca ma aflam intr-un moment in care nu reuseam sa inteleg scopul nostru, al oamenilor, pe acest pamant; ce este viata si multe alte asemenea filosofico intrebari.

Nici in momentul de fata nu inteleg prea multe, dar am oleaca mai bine creionata o schita despre ce mi-as dori sa obtin de la viata (in conditiile in care te gandesti la ea ca la un partener – tu oferi cate ceva, ea iti da inapoi sau iti ia samd).

Dar sa trecem la partea importanta – intrebarea.

La ultimul interviu de angajare la care am participat am raspuns ceva de forma asta:

“In acest moment imi este foarte dificil sa va spun concret unde ma vad peste 5 ani. Am aplicat pentru un post in IT, industrie ce se dezvolta uimitor de repede si este greu sa spun ca ma vad undeva anume. Nici macar nu cunosc toate posibilitatile pe care le am in a ma dezvolta, iar a da acum un raspuns ar insemna sa ma limitez.

In general, ne stabilim obiectivele pe 5 ani, in functie de anumite nevoi personale pe care le avem sau pe care prevedem ca le vom avea. Peste 5 ani imi doresc sa ma pot bucura de un anumit confort, stabilitate afectiva si altele de felul acesta. Dar pentru a-mi satisface aceste nevoi personale, trebuie sa am un job care sa imi permita acest lucru (sa ma ajute in acest sens).

Nu imi doresc sa lucrez o vesnicie pe acelasi post. Vreau sa invat mereu lucruri noi, sa fiu provocata din punct de vedere profesional si din acest motiv, in urmatorii 5 ani voi vedea cum evolueaza piata IT, voi alege una, doua directii in care sa ma dezvolt cat mai bine. Este important ca acestea sa mi se potriveasca, sa imi desfasor munca cu placere si ma ajute sa imi ating obiectivele propuse.”

Intre timp am obtinut acel job, a trecut ceva mai mult timp de la interviu. Daca as mai fi odata intrebata unde ma vad peste 5 ani, as raspunde asemanator. Si as face acest lucru, incercand sa explic ca nu tin cu ardoare sa obtin vreun post de conducere si nici nu am o pasiune nebuna pentru ceva concret. Imi place sa lucrez si imi place sa imi fac munca cat mai bine posibil.

Oportunitati tot apar. Trebuie doar sa fii atent la ele, sa le analizezi rapid si sa accepti sau nu. Accepta-le pe alea de care iti e cea mai mare teama. De cele pentru care nu te simti suficient de pregatit. Niciodata nu vei fi suficient de pregatit, dar ai cele mai mari sanse sa inveti ceva nou si intr-un fel sau altul, va trebui sa te descurci. In felul acesta cresti, devii mai bun, aprofundezi.

Concentreaza pe ceea ce faci acum, in prezent, dar stabileste si o directie in care ai putea merge. Se vor aranja intr-un fel lucrurile 🙂