hai sa ne jucam de’a criticul si artistul. de’a profesorul si elevul. de’a dumnezu si muritorii de rand.

faza e ca nimeni nu detine cheia ce deschide cutia cunoasterii, nimeni nu iti va spune ce va fi maine, ce vei realiza tu in viata, daca vei fi faimos, daca vei porni vreo revolutie sau daca te vei incadra perfect in toate estimarile statistice.

te uiti in jur, asculti, mirosi, atingi… iti pui in actiune toate simturile pentru a deslusi tainele acestei lumi.
vorbim despre bine si rau, despre drumul pe care sa il alegi, despre cum unul e mai smecher decat altul pentru ca are un job mai bine platit, pentru ca si-a inceput propria afacere, pentru ca are o masina mai zgomotoasa decat a ta, pentru ca gagica aia de ieri avea tatele mai mari si arata mai bine.

poate sunt eu naiva, dar ma oboseste atat de tare spiritul exagerat de competitiv al unora care nu au ce arata.
si nu incerc sa explic prin afirmatia de mai sus succesul sau esecul pe care il am in acest moment exprimat prin pozitie sociala, statul de angajat/neangajat, necasatorita/casatorita, studenta/pierde-vara…orice alta clasificare vreti voi.

cica aceasta competitie s-ar putea explica prin supravietuirea speciei and they’ve got the fucking gun!

oki…viata e frumoasa si sunt atatea lucruri pentru care merita sa o traiesti. si este si mai frumoasa competivitatea. doar ca atunci cand vrei sa ii arati cuiva ca esti mai al dracu’ decat el si ai ajuns primu la mar, fa’o cu argumente, nu cu arme. fa’o cu educatie si cultura. satisfactia e mai mare cand ai un adversar pe masura 🙂

pana data viitoare, get busy livin’