pe luna. trag niste praf stelar si ma distrez la un after party. mixeaza dj-ul meu favorit. voi imparti niste timbre cu unii amici tare dragi. te-ai gandit vreodata cum ar fi un party unde acceleratia gravitationala e de vreo 6 ori mai mica decat pe pamant? “funk me bad” ar tipa toate tipele de acolo dupa o noapte in care muzica zeilor si pill-urile au distrus orice mecanism defensiv format de acestea pentru a se incadra in tiparul impus de societate.

varianta 2.

Peste 5 ani as avea impliniti 27 de ani. Pana atunci imi voi fi terminat programul de masterat in informatica. As fi lucrat vreo 2 ani in cadrul unei companii micute ce dezvolta software pentru sistemul de transport public. As fi avansat cat se poate de mult in acest post. As fi facut un credit. Mi-as fi cumparat un apartament cu 2 camere in zona Tineretului. Nemultumita de jobul pe care il am, imi incerc norocul in mediul corporatist. Tot zona IT. Aleg jobul cu pachetul salarial cel mai atractiv. Ma duc la toate party-urile firmei. Incerc sa ma bucur de concedii cu unii prieteni. Se avanseaza mai greu aici, dar e oki deocamdata. Macar nu mai stau cu parintii si pot bea cata vodca vreau.

varianta 1.

Antreprenor. Pe piata de soft si servicii IT din tara apare o noua firma, un fel de laborator tehnologic unde cei mai importanti jucatori de pe celelalte piete vin sa isi implementeze ideile de promovare a unor produse de care s-au saturat consumatorii pana peste cap. Activitatea pe care firma o desfasoara nu este nicidecum noua. Angajati permanenti suntem putini si ne aflam continuu intr-o cursa pentru a ramane la curent cu ultimele aparitii hardware si cum ne putem folosi de ele.

varianta 0.

Casnica. 2 copii. baieti. 2, respectiv 3 ani. inca sunt fericita… cred…

varianta -1.

In Cape Town. M-am indragostit in ultimul an de master cand am prins o bursa in Olanda. El m-a intrebat ce vreau. I-am zis ca acolo mi-ar placea sa imi petrec o parte din viata… In weekend-uri sunt Vj intr-un club foarte aproape de unde locuim. In rest dezvoltam tot felul de aplicatii soft, ce ne pica in mana si ne provoaca sa invatam mereu. Si incercam sa traim din plin fiecare zi…

varianta -2.

Nu mai exist peste 5 ani…

/*

Ma obsedeaza intrebarea asta idioata. Cand te intreaba cineva la un interviu de angajare unde te vezi peste 5 ani, in general, minti pentru a obtine acel post. Pentru ca ai nevoie de banii aia si stii ca pe termen scurt asta vrei. Te-ai si gandit cum vei cheltui primul salariu: ce facturi trebuie sa platesc, am nevoie de tenesi noi, poate imi raman bani de niste iarba, poate plec un weekend undeva – gasesc eu cu cine…

Vine o vreme cand trebuie sa stii ce vrei. Pentru ca asa e firea lucrurilor… sa iti faci un rost in viata, sa nu faci umbra pamantului degeaba. Da’ cum sa stii ce vrei cand totul in jur se schimba cu o viteza ametitoare, cand fiecare isi da cu parerea despre ce e bine sau nu sa faci, cand actiunile tale ii deranjeaza pe cei dragi, cand simti ca orice lucru pe care il intreprinzi are o finalitate mediocra?

Cum naiba sa stiu unde vreau sa fiu peste 5 ani daca nu inteleg de ce sunt pe pamantu asta si pentru ce traiesc? Bineinteles, altii mai invatati au dat cateva raspunsuri… dar adevarul care este?

*/

Află cine eşti, iubeşte-te şi luptă pentru ceea ce vrei să fii.

Fiecare are drumul lui, iar când acestea se întâlnesc, profită din plin. Construiţi împreună. Jucaţi la dublu cu pasiune şi sinceritate. Va fi un meci de neuitat

mintea mi-e blocata. pot doar sa numar secundele.

si apoi le adun. vreau sa nimeresc un numar magic si ma transform din pom inapoi om.

cu fiecare ora radacinile se afunda mai tare in frica.

mi-au legat inima de minutar. iar ea se tot rasuceste de fiecare data cand el se misca…

de atata timp de cand bate ceasul, mi-au stors-o de tot…

am vrut sa ma razvratesc, sa ma lupt cu ei, cu ele, cu toti.

dar cand sa plec la razboi n-aveam arme.

credeam ca am ramuri verzi cu care sa ii atac, ramuri ce au invins deja secundele.

n-am.

oh minte, vorbeste cu minutarul sa-mi dezleage inima. taie din radacini si fa-le ramuri.

stiu ca nu voi fi om,

dar macar pom, din desertul african, invata-ma sa fiu…

Arbre du Ténéré

faza e ca nimeni nu detine cheia ce deschide cutia cunoasterii, nimeni nu iti va spune ce va fi maine, ce vei realiza tu in viata, daca vei fi faimos, daca vei porni vreo revolutie sau daca te vei incadra perfect in toate estimarile statistice.

te uiti in jur, asculti, mirosi, atingi… iti pui in actiune toate simturile pentru a deslusi tainele acestei lumi.
vorbim despre bine si rau, despre drumul pe care sa il alegi, despre cum unul e mai smecher decat altul pentru ca are un job mai bine platit, pentru ca si-a inceput propria afacere, pentru ca are o masina mai zgomotoasa decat a ta, pentru ca gagica aia de ieri avea tatele mai mari si arata mai bine.

poate sunt eu naiva, dar ma oboseste atat de tare spiritul exagerat de competitiv al unora care nu au ce arata.
si nu incerc sa explic prin afirmatia de mai sus succesul sau esecul pe care il am in acest moment exprimat prin pozitie sociala, statul de angajat/neangajat, necasatorita/casatorita, studenta/pierde-vara…orice alta clasificare vreti voi.

cica aceasta competitie s-ar putea explica prin supravietuirea speciei and they’ve got the fucking gun!

oki…viata e frumoasa si sunt atatea lucruri pentru care merita sa o traiesti. si este si mai frumoasa competivitatea. doar ca atunci cand vrei sa ii arati cuiva ca esti mai al dracu’ decat el si ai ajuns primu la mar, fa’o cu argumente, nu cu arme. fa’o cu educatie si cultura. satisfactia e mai mare cand ai un adversar pe masura

pana data viitoare, get busy livin’